Monday, May 16, 2016

[Recenzie] Captain America: Civil War (2016)

Sursa: Forum Film Romania
Asa cum spuneam si in articolul anterior, in ultima vreme am fost fascinata de supereroi. Am revazut o mare parte din cinematografia Marvel pentru a fi pregatita in momentul lansarii Captain America: Civil War, dar si pentru ca nu mai aveam rabdare si aveam chef de actiune. Intr-un final, acum cateva saptamani am ajuns la avanpremiera organizata de Forum Film Romania si am vazut cel de-al treilea film din seria Captain America.

Pe scurt, mi-a placut mult, dar e posibil sa fiu subiectiva :) In noul film, "Capitanul America: Razboi Civil” apar tensiuni in echipa de Răzbunători, care are drept rezultat impartirea in doua tabere – una condusa de Steve Rogers si de dorinţa sa ca Razbunatorii sa ramana liberi pentru a apara umanitatea fara amestecul guvernului, iar cealalta condusa de Tony Stark si decizia sa de a sprijini coordonarea echipei de catre guvern.

Mi-a fost greu sa scriu acest articol pentru ca
1. Nu stiu de unde sa incep
2. Mi-a placut mult filmul, la mod general, dar nu pot spune instinctual ce anume mi-a placut
3. Mi-a fost teama sa scriu un articol hiperbolizat, am vrut sa fie cat mai obiectiv

Dar....buckle up Diana, you have to do this! :)

Deci, Captain America: Civil War. Desi este al treilea din povestea Capitanului, pare a fi unul din seria Avengers, mai ales pentru ca are in lista de distributie majoritatea supereroilor din lumea Marvel. Acestea fiind spuse, conflictul filmului se invarte in jurul lui Steve Rogers: nu numai in privinta dezacordului pe care il are cu Tony Stark, ci si pentru ca cel mai bun prieten al lui, prieten care a fost transformat intr-un asasin fara inima si controlat de asociatia secreta Hydra, pe nume Bucky Barnes, a fost acuzat pe nedrept de uciderea regelui Wakandei.

Astfel, Steve risca totul cand alege sa actioneze pe cont propriu si sa il salveze pe Winter Soldier, iar aici taberele se impart definitiv: Falcon isi urmeaza prietenul si lupta alaturi de Scarlet Witch, Hawkeye si Ant-Man, in timp ce Iron Man ii are de partea lui pe War Machine, Vision, Black Widow si, in premiera, pe Black Panther si Spider Man.

Desi filmul contine multe scene tensionate, scenariul este presarat in mod inteligent cu glume si faze haioase, care nu numai de-tensioneaza, ci si amplifica personalitatea anumitor personaje. Ant Man (Paul Rudd) si Spider-Man (Tom Holland), in mod special, sunt foarte distractivi; putinele scenele cu tanarul Holland ne entuziasmeaza si ne pregatesc pentru sosirea primul film din seria Spider-Man, care va aparea in Iulie 2017.

Recunosc, am fost subiectiva in cea ce il priveste pe Sebastian Stan. Actorul american nascut in Romania a avut un rol consistent si vital povestii filmului, desi nu neaparat un rol comunicativ. Mi s-a parut ca si-a jucat rolul foarte bine, mai ales daca iei in considerare evolutia personajului sau: in primul capitol era un tanar soldat patriot care era alaturi de prietenul sau, Capitanul America, in al doilea film il descoperim dupa 70 ani ca fiind un asasin nemilos indoctrinat de o organizatie secreta, iar acum, in cel de-al treilea, gasim un barbat vulnerabil, cu remuscari, care nu mai vrea sa fie controlat si lupta sa ramana incognito. In plus, hai sa recunoastem, e un barbat frumos, desi sincer fizic a aratat mult mai bine in Winter Soldier.

Finalul este lasat liber interpretarii si permite numeroase continuarii: [SPOILER] faptul ca Bucky este criogenat in Wakanda a lansat teoria care presupune aparitia acestuia in noul film Black Panther. In plus, destramarea Razbunatorilor va fi o intriga importanta si complexa de explorat in Avengers: Infinity War. [END SPOILER]

Deci, hai sa le luam punctual.
- Regie: 9 (per total foarte bine, dar anumite faze m-au ametit, erau filmate ciudat)
- Efecte speciale: 9.
- Scenariu: 8 (de asteptat, cate poti inova sau rezolva intr-un film cu cel putin 10 supereroi cu personalitati puternice?).
- Acting: 10 (mereu am fost incantata de acest aspect, mi se pare ca actorii sunt foarte bine alesi pentru rolurile lor).
- Actiune: 10.
- Fight choreography/Stunts: 9 (bine executate, dar 1-2 scene cam trase de par).

In concluzie, cu siguranta merita sa vezi Captain America: Civil War, macar pentru scenele de actiune si momentele comedice create de Spider-Man si Ant-Man. Daca esti fan Marvel, vei iesi din sala extrem de incantat! Go see it!

Captain America:Civil War ruleaza deja in cinematografe si este distribuit de Forum Film Romania.

No comments:

Post a Comment